Faceți căutări pe acest blog

Coboare roua din senin (Rorate - română) versuri

Rorate - versuri 

 R: Coboare roua din senin,
Din cer coboare Domnul Sfânt!


1. Îmblânzeşte-te Dumnezeule,
şi nu-ţi mai aminti de fărădelegile noastre.
Iată cetatea sfântă e pustie,
jafului Sionul a fost dat.
Trist este Ierusalimul,
casa sfinţilor tăi şi slavei tale,
Unde te-au proslăvit pe tine
părinţii noştri.


2. Greşit-am cu toţii
şi sufletul ni l-am pângărit,
şi am căzut ca frunza copacilor;
Fărădelegile noastre
ca vântul s-au spulberat,
Iar tu ţi-ai ascuns faţa dinaintea noastră
Şi ne-ai lăsat pradă răutăţii noastre.


3. Gândeşte-te, Doamne,
la mâhnirea poporului tău,
şi dă-ni-l pe cel făgăduit. 

Dă-ni-l pe Mielul stăpânitor al pământului,
Îndreaptă-l spre lăcaşul noroadelor tale
Ca să ridice lanţurile robiei noastre.


4. Fii mângâiat, fii mângâiat poporul meu,
căci e aproape mântuirea ta.
Pentru ce durerea te-a doborât
şi tristeţea a pătruns inima ta?
Eu te voi mântui, fii fără teamă,
căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău,
Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău.

Playlist Cântece Catolice